Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț acționează permanent pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză sau conduc sub influența băuturilor alcoolice, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
În perioada 8 – 9 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intensificat acțiunile în trafic, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză precum și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 341 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 99.035 de lei, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Totodată, au fost reținute 36 de permise de conducere, dintre care 24 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 5 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 7 pentru nerespectarea altor norme rutiere.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto.