Judecătorii s-au pronunțat în dosarul accidentului cumplit soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea gravă a altor patru ce a avut loc în dimineaţa de 18 aprilie 2015, la ora 10.15, pe DN 15D, la Feleşti, în afara comunei Trifeşti.
Șoferul vinovat de producerea accidentului (care la momentul tragediei avea 18 ani) a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
În cursul zilei de ieri, 4 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.
Evenimentul rutier a fost cel mai grav accident înregistrat în 2015 în Neamț.
Șoferul, care conducea un autoturism în care se mai aflau 4 persoane, nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul volanului intrând, pe contrasens, în coliziune cu un alt autoturism în care se aflau două persoane.
În urma accidentului, trei pasageri din mașina condusă de tânărul de 18 ani au murit.