CSM Ceahlăul Piatra Neamț joacă sâmbătă, 03.11.2018, de la ora 14:00, meciul din etapa 11 a Ligii 3, Seria 1, de la Șomuz Fălticeni. Va fi un duel al unor echipe nou-promovate în acest eșalon. În clasament, înaintea retragerii din întrecere a celor de la CSM Roman, Ceahlăul are 16 puncte și este pe locul 8, iar Fălticeniul are 10 puncte și ocupă poziția a XI-a.
Antrenorul Gabriel Rădulescu a avut la dispoziție tot lotul pentru pregătirea acestei partide și consideră că și moralul jucătorilor este la cote bune. În ultimele două meciuri, CSM Ceahlăul a bifat patru puncte din șase, în timp ce Șomuzul a învins pe Pașcani (2-1) și la Darabani (3-2).
„Sperăm să ne facem meciul ușor și să câștigăm. Ei au o echipă destul de matură, solidă și care joacă bine defensiv. Șomuz este o formație care nu construiește și nu conduce jocul, în schimb stă foarte bine în teren. Este o echipă incomodă, mai ales acasă. Înainte de a începe campionatul și înainte ca FC II Botoșani să primească acceptul de a juca în Liga 3, cei de la Fălticeni au încercat o colaborare cu FC Botoșani. Și au șapte jucători de acolo. Este un mixt de experiență și tinerețe, un adversar puternic fizic. Pentru noi, de luni a trecut bucuria victoriei în ultimele minute ale partidei din etapa 10. Nu am mai discutat de jocul respectiv decât legat de problemele noastre, ca echipă. Ne-am pregătit bine și sperăm că ne vom întoarce cu cele trei puncte”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenor CSM Ceahlăul Piatra-Neamț.
Cristian Copot-Barb: „Am pus primul mâna pe minge și am simțit că dau gol”.
„Sperăm să facem un meci cât mai bun, să avem atitudinea necesară pentru a câștiga. În deplasare ne-am descurcat, ne-am concentrat și am încercat să ne facem treaba. Până acum a ieșit puțin mai bine decât acasă“, a afirmat Cristian Copot-Barb, mijlocaș CSM Ceahlăul Piatra-Neamț.
Cristian a reușit dubla din minutele de prelungire ale partidei cu FC II Botoșani și a decis astfel soarta punctelor puse in joc. Ambele goluri au fost spectaculoase, iar a doua a venit din lovitură liberă de la aproape 25 de metri puțin lateral dreapta, transformată cu un șut la vinclu.
Înaintea partidei de sâmbătă, 03.11.2018, de la Fălticeni, mijlocașul a rememorat momentul de la partida din etapa 10 și a spus: „Am pus primul mâna pe minge și am simțit că dau gol”.