Referendumul pentru redefinirea familiei are loc de-a lungul a două zile – pe 6 și pe 7 octombrie. Prezenţa la vot este decisivă pentru modificarea constituţiei trebuie să se prezinte la urne peste 5,68 de milioane de români cu drept de vot.

Prezența la ora 21:00

Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la urne până la ora 21.00. Astfel, la nivel național, 5,72 % dintre votanţi au mers să-şi exprime opţiunea (942.381 de persoane).

În județul Neamț prezența la vot până la închiderea urnelor (ora 21.00) a fost de 5,90 % (27.660 de persoane). Dintre aceștia, 3.840 au votat pe liste suplimentare și 658 cu urna mobilă.

Cea mai mare prezență s-a înregistrat la secțiile de votare din:
– VÎNĂTORI-NEAMŢ (MANASTIREA SIHASTRIA) – 269,46 %
– MĂNĂSTIREA NEAMŢ – 52,77 %
– DORNEŞTI – 44,85 %
– VARATEC – 39,15 %
– PETRU VODĂ – 31,36 %

Reamintim că secția de votare care se află la Mănăstirea Sihăstria (comuna Vânători-Neamț), este secția cu cel mai mare procent din țară la prezența la vot (peste 269,46 %). Până la ora 21:00 s-au prezentat 450 persoane, 351 fiind pe liste suplimentare.
Am fost nevoiți să redistribuim niște buletine de vot de la altă secție, din apropiere, pentru această secție de votare. Au fost mulți turiști care au mers la mănăstire și au votat acolo.” – ne-a declarat președintele BEJ Neamț.

La polul opus, secțiile cu cel mai mic procentaj sunt în localitățile IUCŞA (0,63 %), REDIU (1,01 %), POIENILE OANCEI (1,05 %), PILDEŞTI (1,20 %) și TĂMĂŞENI (1,23 %)

Articolul precedentMesajul incredibil al unui preot din Neamț pentru cei care nu participă la referendum
Articolul următorDouă mașini distruse de un incendiu pus intenționat