În perioada 1–7 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii excesului de viteză, în cadrul campaniei preventive SPEED, activitate organizată sub coordonarea T.I.S.P.O.L.

Scopul acțiunii a fost reprezentat de reducerea numărului de accidente rutiere și a consecințelor acestora generate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conștientizarea opiniei publice, precum și sancționarea nerespectării acestei obligații prevăzute de legislația rutieră.

În cadrul acțiunii au fost folosite toate aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier, fiind aplicate 640 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reținute 84 de permise de conducere pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime admise.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

Cele mai mari viteze surprinse au fost:

  • la data de 6 aprilie, când poliţiştii rutieri au înregistrat cu aparatul radar pe DN 15, la Podoleni, un conducător auto de 55 de ani, din Alexandru Cel Bun, care se deplasa cu viteza de 150 de km/h în localitate şi
  • ieri, 7 aprilie, când un bărbat de 33 de ani, din Bacău, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN15, tot în localitatea Podoleni, cu viteza de 141 de km/h.

Ambilor conducători auto le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile, aceştia fiind sancţionaţi cu câte 20 de puncte amendă în valoare de 2900 de lei fiecare, având posibilitatea de a achita în termen de 15 zile jumătate din minimul prevăzut de lege.

Articolul precedentFurt surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)
Articolul următorA murit înecată într-o fântână