Polițiștii rutieri au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.000 de lei, în cadrul unei acțiuni organizate pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, în acest weekend. 9 șoferi au fost prinși sub influența alcoolului și niciunul nu se afla sub influența stupefiantelor.

În zilele de 19 și 21 iulie, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au acționat pe linia combaterii, depistării și sancționării conducătorilor auto aflați sub influența băturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost utilizate aparatele etilotest și drugtest aflate în dotarea polițiștilor.

În cele două zile de controale, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.

Pe parcursul acțiunii au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care 9 pentru alcool și una pentru alte abateri.

De asemenea, polițiștii au constatat 3 infracțiuni, dintre care 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorului auto, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, acesta nemaiputând fi stăpân pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

De asemenea, conducătorul auto care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, de cele mai multe ori finalitatea fiind producerea unui accident rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

Legislația rutieră incriminează ’’conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe ’’ în articolul 336, alin. 2 din Codul Penal. – informează Poliția Neamț

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentA început reabilitarea drumului Săvinești – Costișa
Articolul următorMiercuri,24 iulie, se deschide pista de pe Stadionul Moldova