La data de 6 august a.c., în jurul orei 13:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Roman.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 66 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe strada Bogdan Dragoș, ar fi surprins și accidentat o femeie de 74 ani, din Roman, care se afla angajată în traversarea străzii, pe marcaj pietonal, rezultând rănirea acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.