Judecătorii Tribunalului Neamț au decis, ieri, prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru 3 dintre medicii acuzați luna trecută de luare de mită.
Astfel, conform deciziei instanței, medicii Constantin Nanu, Florică Guțu și Grigore Berea vor sta încă 30 de zile după gratii. Pentru medicul Gheorghe Borș, Tribunalul a decis arestul la domiciliu.
Măsura nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău.
Admite în parte propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi, în consecinţă: (…) dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor:
– Nanu Constantin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (…), pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 5 aprilie 2019 şi până la data de 4 mai 2019.
– Guţu Florică, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (…), pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 5 aprilie 2019 şi până la data de 4 mai 2019.
– Berea Grigore, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (…), începând cu data de 5 aprilie 2019 şi până la data de 4 mai 2019.
(…), înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Borş Gheorghe, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, (…), cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. – notează decizia instanței
Reamintim că patru dintre medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ acuzaţi că au luat mită au fost propuşi pentru arestare preventivă, iar un al cincilea a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. – conform unui comunicat al PARCHETULUI de pe lângă TRIBUNALUL NEAMŢ:
Prin ordonanţa nr.446/P/2018 din data de 06.03.2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor:
– Nanu Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal (27 acte materiale);
– Guţu Florică, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin. 1 şi art.41 alin. 1 Cod penal (20 acte materiale);
– Berea Grigore, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal (13 acte materiale);
– Bucătaru Ghenadie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale);
– Borş Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. şi ped. de art.289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal (5 acte materiale).
În fapt, s-a reţinut că, la data de 07.11.2018 organele de poliţie s-au sesizat din oficiu despre faptul că numiţii Guţu Florică, Nanu Constantin, Bucătaru Ghenadie, Berea Grigore şi Borş Gheorghe, medici specialişti în cadrul Secţiei Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionând îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale.
Inculpaţii au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 05.03.2019.
Prin referatul din data de 06.03.2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a solicitat Tribunalului Neamţ arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.03.2019, a inculpaţilor Nanu Constantin, Guţu Florică, Berea Grigore şi Borş Gheorghe.
Prin ordonanţa din data de 06.03.2019 s-a dispus luarea controlului judiciar faţă de inculpatul Bucătaru Ghenadie, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 06.03.2019.