Peste 18,2 milioane de români cu drept de vot sunt chemați, astăzi, la vot, pentru a-l alege pe noul președinte al României.

Potrivit Biroului Electoral Central, 18.217.411 de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, în țară.

Dintre aceştia, 465.066 sunt înscrişi pe listele electorale din judeţul Neamţ.

Pe teritoriul judeţului Neamţ sunt amenajate 490 de secţii de votare, deschise în intervalul orar 7.00 – 21.00.

Prezența la ora 20:00 la nivel național

Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la urne până la această oră.

Astfel, la nivel național, 48,98 % dintre votanţi au mers să-şi exprime opţiunea pentru alegerile prezidențiale – 8.923.162 de persoane.

Prezența la ora 20:00 în județul Neamț

În județul Neamț, prezența la vot, până la această oră, a fost de 44,08 % – 205.020 de persoane.

În municipiul Piatra-Neamț, prezența la urne era de 46,08 % – 43.538 de persoane, iar în municipiul Roman de 42,63 % – 24.635 de persoane

Pe 10 noiembrie, la primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența la vot la ora 20:00 era 46,84 % la nivel național și 42,39 % în județul Neamț.

Secțiile de vot cu cea mai MARE prezență în Neamț:

  • MANASTIREA SIHASTRIA – VÂNĂTORI-NEAMŢ (149 %)
  • CĂMIN CULTURAL – NECHIT (115 %)
  • SCOALA GENERALA – BORNIŞ (88 %)

Secțiile de vot cu cea mai MICĂ prezență în Neamț:

  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ I.GERVESCU – SĂVINEŞTI (22 %)
  • ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”CALISTRAT HOGAŞ” – ROMAN (26 %)
  • LICEUL TEORETIC ”VASILE ALECSANDRI” – SĂBĂOANI (28 %)
Articolul precedentDouă incidente electorale în județul Neamț. O amendă și un dosar penal
Articolul următorREZULTATE PREZIDENȚIALE 2019. Avem rezultatele EXIT POLL IRES: Klaus Iohannis, învingător!