În perioada 25 – 29 noiembrie 2019 s-a desfășurat campania socială Săptămâna legumelor şi a fructelor donate. Ediția 2019 a campaniei sociale Săptămâna legumelor şi a fructelor donate s-a caracterizat prin varietate produselor donate și prin implicarea voluntarilor și a beneficiarilor în activități educative comune.
În județul Neamț s-au implicat 8660 de elevi și 729 de cadre didactice din 64 de unități școlare. În cadrul campaniei au fost colectate și donate 6585 kilograme de legume, 5410 kilograme de fructe, 212 de borcane cu dulceață și compot. De asemenea, voluntarii au donat și alte produse alimentare – făină, ulei, zahăr, paste făinoase, conserve, dulciuri, produse de curățenie s.a.
Alături de donații, în cadrul campaniei, voluntarii au pregătit și produse alimentare. De exemplu, elevii de la Colegiul Tehnic Danubiana Roman au pregătit cornuri pentru elevii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman.
Beneficiarii acestei campanii au fost copiii și familiile din medii dezavantajate social și din centre implicate în protecția socială: Fundația Omenia Tg. Neamț, Spitalul Orășenesc Sf. Ierarh Nicolae Bicaz, Centrul Rezidenţial pentru Copilul cu Dizabilităţi Piatra Neamţ, Centrul de ajutor pentru viață Turturești, Centrul de plasament de tip familial Ioachim si Ana Dumbrava Roșie, CSEI Tg. Neamț, CSEI Roman, CSEI Al. Roșca Piatra Neamț, Asociația Iubire și speranță Roman, Casa Felicia, Complexul de servicii Ion Creangă Piatra Neamț, Fundația Solidaritate si Speranță Săvinești, Asociaţia Luceafărul, Cantina Socială Sfinții Trei Ierarhi Piatra-Neamț, Asociaţia Născută înger, Centrul medico-social Ceahlău, Centrul de Plasament Madre Carla, Asociația Sfântul Vincențiu de Paul.
Alături de aceste instituții și organizații au primit sprijin și 121 de familii defavorizate socio-economic.
Inspectoratul Școlar Județean Neamț mulțumește elevilor voluntari SNAC, familiilor acestora, profesorilor voluntari și coordonatorilor pentru implicarea în campania socială Săptămâna legumelor şi a fructelor donate.