În perioada 19 – 25 aprilie 2021, polițiștii rutieri au acționat pe raza județului Neamț, în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului de viteză.
Celor care au pus în pericol siguranța circulației, le-au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute peste 170 de permise de conducere și retrase aproximativ 40 de certificate de înmatriculare.
Acțiunile s-au înscris în Planul de Operațiuni Roadpol și s-au desfășurat sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Astfel, pentru neregulile rutiere depistate în trafic, au fost aplicate 1.060 de sancțiuni contravenționale.
Din totalul acestora, 679 au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, 21 pentru depășiri neregulamentare, 8 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 3 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 347 pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 171 de permise de conducere.
Dintre acestea, 131 au fost reținute pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 8 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, 21 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 3 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 6 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.
Totodată, au fost retrase 38 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.
În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 5 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Sursa: Realitatea de Neamt