Ucraina a ajuns, astăzi, în cea de 145 zi de război. La mai bine de patru luni și jumătate după invadarea Ucrainei de către Rusia, care a început un război sângeros în Europa de Est, Kievul continuă să ceară mai mult material militar de la Occident pentru a rezista Moscovei și chiar pentru a încerca să recupereze teritoriul pierdut, în special în sudul țării.
Până acum, aproximativ douăzeci de țări au trimis deja sau au promis că vor furniza arme grele autorităților de la Kiev. Între timp, Volodimir Zelenski „taie în carne vie”. Liderul de la Kiev i-a demis, duminică seara, pe șefii a doua instituții extrem de importante, mai ales în actualul context. Vorbim de Ivan Bakanov, șeful Serviciului de Securitate de Stat și procurorul general al țării, Irina Venediktova.
UPDATE 09:25 – De la debutul invaziei ruse, Ucraina a vândut aur din rezervele strategice în valoare de 12 miliarde de dolari. Banca Naţională a Ucrainei (NBU) a vândut rezerve de aur în valoare de 12,4 miliarde de dolari, de la începutul invaziei Rusiei din 24 februarie, a anunţat duminică viceguvernatorul NBU, Kateryna Rozhkova, transmite Reuters.
„Vindem (acest aur), astfel încât importatorii noştri să poată cumpăra bunurile necesare pentru ţară”, a declarat Rozhkova, la televiziunea naţională. Oficialul ucrainean a dat asigurări că aurul nu este vândut pentru a susţine grivna – moneda naţională a Ucrainei.
UPDATE 9:00 – Guvernator: Forțele ruse au omorât 2 civili și au rănit alți 10 în regiunea Donețk, pe 17 iulie.
Guvernatorul regiunii Donețk Pavlo Kyrylenko a raportat că un civil a fost ucis în Avdiivka și altul în Novyi, Donbas.
UPDATE 8:45 – Republica Cehă a fost de acord să trimită un număr nedezvăluit de piese de artilerie autopropulsată 2S1 Gvozdika de 122 mm și o jumătate de duzină de sisteme de rachete sol-aer 9K35 Strela-10M, scrie publicația La Razon, citată de Rador.
UPDATE 8:34 – Rusia se pregăteşte pentru următoarea etapă a ofensivei sale în Ucraina, a declarat un oficial militar ucrainean, după ce Moscova a anunţat că forţele sale vor intensifica operaţiunile militare în „toate zonele operaţionale”, transmite Reuters. Rusia pare să regrupeze unităţi pentru o ofensivă spre Sloviansk, un oraş important din punct de vedere simbolic deţinut de Ucraina în regiunea estică Doneţk.
UPDATE 8:15 – Statul Major: Ucraina respinge atacurile rusești asupra Donețk, Bakhmut.
Forțele armate ale Ucrainei au raportat, pe 18 iulie, că au respins atacurile rusești asupra Donețk și Bakhmut din regiunea Donețk, precum și asupra satelor Novomykhailivka, Vuhledar și Kamianka.
UPDATE 8:00 – Guvernator: Forțele ruse au bombardat orașul Nikopol, din sudul Ucrainei, de 60 de ori pe 18 iulie.