La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii  din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Luncii, în localitatea Târgu-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 42 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, după un viraj la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și intrând în coliziune cu un pom, rezultând rănirea conducătorului auto.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză aparține unui alt bărbat, de la care bărbatul de 42 de ani ar fi luat cheile, fără acordul acestuia.

Bărbatul în cauză, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentBărbat dispărut! Poliția cere ajutorul populației
Articolul următorVacanțe în anul școlar 2022-2023. Când au elevii zile libere