Oamenii de știință pot „decoda” acum gândurile oamenilor, de la distanță, fără să mai fie nevoie să le atingă capul, scrie The Scientist.

 

Mai exact, o echipă de la Universitatea Texas din Austin a dezvoltat un un algoritm („decodor”) care poate „citi” cuvintele pe care o persoană le gândește, printr-o simplă scanare a creierului cu ajutorul tehnicii de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (RMNf), scrie Ziarul de Iași.

În timp ce alte echipe au raportat anterior un anumit succes în reconstruirea limbajului sau a imaginilor pe baza semnalelor obținute cu ajutorul unor implanturi de electrozi în creier, noul decodor este, practic, primul care folosește o metodă neinvazivă pentru a realiza acest lucru.

 

„Dacă ai fi întrebat orice specialist în neuroștiințe cognitive din lume în urmă cu douăzeci de ani dacă acest lucru este realizabil, ți-ar fi râs în față și te-ar fi dat afară din cameră”, spune Alexander Huth, specialist în neuroștiință la Universitatea Texas, din Austin, și coautor al studiului.

„Acest studiu stabilește o bază solidă pentru aplicațiile interfață creier-calculator”, a afirmat Yukiyasu Kamitani, un specialist în știință computațională la universitatea Kyoto, care nu a fost implicat în cercetare. 

 

Utilizarea datelor RMNf pentru acest tip de cercetare este totuși dificilă, și asta deoarece este destul de lentă în comparație cu viteza gândurilor umane. Dar, în mod remarcabil, autorii studiului au descoperit că ar putea folosi în continuare această măsură proxy imperfectă pentru a decoda sensul semantic al gândurilor oamenilor, deși nu au putut produce chiar traduceri cuvânt cu cuvânt.

Pe termen lung, echipa de cercetare își propune să dezvolte această tehnologie, astfel încât să poată fi utilizată în interfețele creier-calculator concepute pentru persoanele care nu pot vorbi sau tasta, mai arată sursa citată.

Articolul precedentDosarele de pensii nu vor fi digitalizate nici anul acesta. Ministerul Muncii cere prelungirea termenului până în 2023
Articolul următorReinfectarea cu SARS CoV 2, MAI RISCANTĂ decât infecţia iniţială. Riscul de deces se dublează – STUDIU