Polițiștii din Roman au reținut un bărbat, de 45 de ani, din Roman, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, la data de 27 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Din cercetări a reieșit că, la data de 27 octombrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și în urma unor neînțelegeri survenite, un bărbat 45 de ani, din Roman, ar fi lovit-o pe soția sa, de 29 de ani, cu pumnii și picioarele în zona corpului.

Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care acesta a fost obligat să părăsească locuinţa comună și să păstreze o distanţă de minim 200 de metri faţă de aceasta.

Întrucât în cursul aceleiași zile bărbatul a fost depistat de polițiști în apropierea imobilului persoanei vătămate, încălcând astfel obligațiile dispuse, a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentMențiuni pentru elevii nemțeni la Concursul cu participare internațională Ion Barbu – Dan Barbilian
Articolul următorPremii pentru elevii nemțeni la Concursul  naţional de arte plastice “Jocurile olimpice în imaginaţia copiilor”