La data de 19 noiembrie, în baza unor activități specifice, polițiștii din Roman au depistat un tânăr de 26 de ani, din Roman, pe numele căruia Judecătoria Roman a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, cel în cauză, depistat pe raza municipiului Roman, era condamnat de instanța de judecată la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 6 luni, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

Conform anchetatorilor, la data de 22 februarie 2019, tânărul a condus un autoturism pe strada Progresului din Roman, având anulat permisul de conducere și cu o alcoolemie peste limita legală.

Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

Articolul precedentȘedința Colegiului Prefectural și raportul de activitate pe anul 2019 (VIDEO)
Articolul următorPrimăria Piatra-Neamț anunță că este pregătită de deszăpezire