În data de 08.10.2019 a fost confirmată suspiciunea de pestă porcină africană la porcii domestici dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Agapia, județul Neamț, ulterior fiind confirmată de către IDSA București  în data de 10.10.2019.

Urmare a acestui eveniment epidemiologic, DSVSA Neamț a solicitat Instituției Prefectului Neamț convocarea Centrului Local de Combatere a Bolilor Neamț.

”În data de 11.09.2019, se convoacă  ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Neamț unde se stabilește  planul de măsuri ce trebuie implementat la nivelul județului Neamț în vederea gestionării focarului de boală”, informează Prefectura Neamț.

Având în vedere poziționarea focarului de boală respectiv localitatea Agapia, județul Neamț  s-au  stabilit unitățile administrativ teritoriale ce fac parte din zona de protecție și zona de supraveghere a focarului de boală, acestea fiind:

  1. Zona de protecție – localitatea Agapia, localitatea Filioara;

  2. Zona de supraveghere  – localitățile Văratec, Valea Seacă, Valea Arini, Bălțătești, Ghindaoani, Cracaoani, Magazia, Grumazesti, Netezi, Topolita, Oglinzi, Humulestii Noi, Humulești, Tg. Neamț, Vânători, Lunca, Nemtisor, Leghin

Măsuri dispuse de DSVSA Neamț:

S-a efectuat anchetă epidemiologică  la exploatația din loc. Agapia,luându-se măsura de împrejmuire  cu cordon avertizor cu inscripția –PESTA PORCINĂ AFRICANĂ, și deasemenea s-a realizat o dezinfecție riguroasă și temeinică în în focarul de PPA.

  1. DSVSA Neamț va efectua recensământul exploatațiilor cu porci și a efectivelor de porci din aceste localități, va desfășura activități de examinare clinică și de laborator la aceste efective de porci în direcția pestei porcine africane;

  2. DSVSA Neamț va lua măsuri pentru că întreg efectivul de porci din aceste localități să fie identificat și înregistrat la Circumscripțiile Sanitare Veterinare de Asistență din comunele Agapia, Crăcăoani, Pipirig, Oraș Tg. Neamț

  3. S-a dispus interzicerea circulației porcilor, atât între exploatațiile din localitățile aflate în zonele de protecție și supraveghere, cât și spre aceste exploatații a efectivelor de porci provenite din alte zone; în acest sens s-au organizat filtre rutiere pentru controlul aplicării acestei măsuri pe toate căile de comunicație din localitățile vizate, precum și pe drumurile de acces dinspre și  către aceste localități.;

  4. Se   desfășoară activități de control ce vor viza interzicerea circulației cărnii de porc ce nu provine din unități autorizate sanitar veterinar;

  5. Unitățile Locale de Sprijin din comunele cu localități în zonele de protecție și supraveghere organizează dezinfectoare rutiere;

  6. Circulația altor specii de animale este restricționată, DSVSA Neamț autorizează în scris astfel de transporturi;

  7. Gestionării fondurilor cinegetice din zona de protecție și supraveghere a focarului de boală vor desfășura acțiuni pentru vânarea mistreților, astfel încât să se asigure o densitate de 0,5 mistreți/kmp sau mai mică, vor realiza activități de inspecție în fondurile de vânătoare pentru detectarea mistreților cu semne de boală sau a cadavrelor de mistreți ;

  8. Cazurile de îmbolnăvire sau mortalitate înregistrate la porci vor fi notificate urgent la DSVSA Neamț.

  9. Măsuri cu rol preventiv ce pot fi aplicate de cetățeni la nivelul exploatațiilor:

  • nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; Incercaţi o decontaminare atunci când intraţi dinspre stradă în curte, și mai ales, în coteţ. Cumparaţi VIROCID sau o pungă de 500 grame de sodă caustică. Turnaţi-o într-o galeată, iar apoi umeziţi paiele dintr-un sac. Curaţaţi-vă picioarele pe aceste paie.

  • creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţîn porci domestici;

  • nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nici o formă nu daţi porcilor apă provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

  • nu  scoateţi  scroafele/vierii  din exploataţie în  scopul montei cu animale  din altă exploataţie;

  • nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi făra certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

  • nu folosiţi în hrană animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

  • nu lasaţi porcii să pască pe islaz. Nu-i mutaţi din coteţe, nu-i transportaţi în alte gospodării sau localitaţi.

  • nu permiteţi altor persoane să patrundă în gospodăria dvs! Ar putea fi purtătoare ale virusului!

  • nu va sacrificaţi preventiv porcii. În cazul în care sunt purtători ai virusului, acesta se pastrează în carnea ţinută la congelator, în sare sau untură. În cazul în care totuși ați făcut-o, nu daţi carnea vecinilor/rudelor/cunoscuţilor.

Articolul precedentPesta porcină africană, confirmată în Neamț
Articolul următorRegal de badminton, în acest weekend, la Piatra-Neamț