La data de 14 februarie 2023, în jurul orei 19:47, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Galați, au depistat în trafic o femeie, cu vârsta de 43 de ani, din sat Talpa, comuna Bărgăoani, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, din municipiul Galați, în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea alcoolscop rezultatul a fost de 0,50 de mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condusă la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, s-a stabilit că persoana în cauză avea permisul de conducere reținut, iar dreptul de conducere suspendat, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentE.ON Energie România avertizează asupra unor e-mailuri de tip phishing primite de clienți ai companiei
Articolul următorLeguma care te poate scăpa de grăsimea de pe burtă