Cinci persoane au fost rănite, azi-noapte, în jurul orei 3:00, după ce o maşină condusă de o tânără din județul Neamț a intrat într-un cap de pod, la Turda (Cluj). 

Potrivit IPJ Cluj, la volanul maşinii se afla o tânără de 20 de ani, din judeţul Neamţ, care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei pe fondul neadaptării vitezei la drumul umed, a intrat într-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat.

În urma impactului, cele cinci persoane aflate în autoturism au fost transportate, în stare de conștiență, la spital. Una dintre cele cinci victime este rănită grav.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, se fac cercetări privind comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Articolul precedentBărbat căzut într-un canal, salvat de pompieri (FOTO)
Articolul următorReținut de polițiști după ce și-a dat foc la casă