Un grav accident rutier a avut loc aseară, în jurul orei 23:40, pe DN 2 (E 85), pe raza localității Secuienii Noi.
Din primele informații oferite de ISU Neamț, în evenimentul rutier au fost implicate: un TIR și un autoturism. În urma accidentului au rezultat 2 victime dintre care una încarcerată în autoturism.
O persoană a fost descarcerată de echipajele ISU Neamț. Cele doua victime au fost preluate de catre echipaje Serviciului de Ambulanță Județean. – spun pompierii
Victima descarcerată prezenta fracturi la membrele inferioare, iar a doua victimă acuza dureri toracice și abdominale.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, accidentul a fost cauzat de coliziunea dintre un autotren de marfă și un autoturism, circulația fiind blocată pe ambele sensuri, timp în care autoritățile au stabilit drept rută ocolitoare DC 90, prin localitatea Trifeşti.
Menționăm că în zonă carosabilul era perfect uscat, cu marcaj axial discontinuu, echipele DRDP Iași fiind mobilizate pentru asigurarea semnalizării adecvate la locul accidentului și curățarea drumului. – spun drumarii
Pentru degajarea carosabilului a fost necesară deplasarea unei macarale de mare tonaj de la Bacău, precum și descărcarea autotrenului (acesta transporta role de hârtie), în vederea tractării în afara părții carosabile.
Mai multe mașini și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță din Iași au rămas blocate după ce au greșit drumul pe care au fost deviate în urma accidentului rutier.
Ambulanța efectuează un transport al unui copil la Techirghiol, nefiind vorba de un caz de urgență medicală.
Conform ISU Neamț, apelul de la ambulanța a fost efectuat în această dimineață, la ora 5:45. Traficul pe DN2 era blocat, circulația fiind deviată, de polițiști, pe un drum alternativ.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul de pompieri Roman pentru degajarea ambulanței.
Din primele informații se pare că ar fi greșit drumul și au rămas împotmoliți în nămol pe un drum de exploatație agricolă.
Pompierii nemțeni au intervenit și au deblocat ambulanța, urmând ca aceasta să fie scoasă la E 85 pentru a continua deplasarea la Techirghiol.
În acest moment (8:30) toate autovehiculele sunt degajate din zona unde a rămas blocată ambulanța. Pompierii alături de un utilaj de la Primăria Horia au intervenit și au degajat un autocamion, două autoturisme și ambulanța – a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.