La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Roman, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 53 de ani, din Bâra, ar fi condus un autovehicul pe strada Ștefan cel Mare, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac, rezultând autoaccidentarea conducătorului auto.
Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, autoturismul în cauză aparține unui bărbat de 32 de ani, din Roman, care l-ar fi lăsat parcat pe strada Primăverii, neasigurat și cu cheile în habitaclul interior.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și furt în scop de folosință.
Sursa: Realitatea de Neamt