ACTUALIZARE:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Buhuși, conducea un autoturism pe direcția Bacău – Piatra-Neamț, ar fi încercat să depășească o colană de mașini, moment în care a fost lovit, din spate, de un alt autoturism care a intrat în depășire.

În urma impactului, mașina condusă de bărbatul din Buhuși a ieșit în afara părții carosabile și s-a izbit într-un stâlp și un gard.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Patru persoane au ajuns la spital după un accident rutier ce a avut loc în această dimineață, în jurul orei 7:00, în localitatea Zănești.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, o mașină a intrat într-un șanț.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. S-a deplasat și o ambulanță cu medic de la Serviciul Judetean de Ambulanță Neamț. – informează ISU Neamț.

În autoturism era o familie formată din 4 persoane, 2 adulți și 2 copii.

Cele 4 victime vor fi transportate la spital. Este vorba despre un băiat de 12 ani, o fată de 22 ani și părinții acestora. – au mai spus cei de la ISU Neamț

Articolul precedentVacanțe Muzicale – Programul zilei de 6 iulie
Articolul următorTraseul portofelului recuperat