Un accident rutier cu victimă încarcerată a avut loc vineri, 14 septembrie, în jurul orei 9:30, în localitatea Poiana, comuna Brusturi.
Conform informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 70 de ani, din Borca, care conducea un autoturism pe DN 15 C, pe direcţia Târgu-Neamţ – Fălticeni, la intersecţia cu un drum sătesc a efectuat manevra de depăşire fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din Târgu-Neamţ, care dorea să efectueze un viraj la stânga.
În urma impactului, ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, iar șoferul din Târgu-Neamţ şi o femeie din aceeași localitate, de 65 de ani, pasageră în autoturism, au fost răniţi.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spuma dar și un echipaj de ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
Conform ISU Neamț, s-a intervenit pentru descarcerarea șoferului. Victima a fost scoasă din mașină, conștientă, fiind predată echipajului SAJ prezent la locul evenimentului.