Omul de afaceri vasluian Adrian Porumboiu a declarat, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel, că președintele Consiliului Județean Dumitru Buzatu, construise o rețea prin care controla totul și dirija banii către oameni puși de el în funcții cheie. Prin acest sistem a devenit milionar Emil Savin, zis Farmazon, omul de afaceri care l-a denunțat pe protectorul său.

„Pe orice poți să-l bănuiești pe Buzatu, dar nu că ar fi prost, însă de data asta a fost foarte prost, dar probabil pentru că avea încredere oarbă în acest individ, Savin „Farmazon”. Pe Savin l-a făcut mare Buzatu, cu banii contribuabililor din județ, toate licitațiile de investiții erau câștigate și se duceau la el, nu câștiga altcineva, era relație de familie, de prietenie, era sponsorul principal al PSD (Savin), ” a declarat Adrian Porumboiu, un important om de afaceri din agricultură.

„Mie altceva mi se pare ciudat, la ce prietenie era între ei, să te duci să-i faci denunț, dar asta ei știu de ce. Eu sunt stupefiat cum i-a pus banii în mașină, erau tovarăși-tovarăși, ce s-o fi întâmplat?! Și deputatul Adrian Solomon este nașul ginerelui lui Farmazon, cel care este deputat. Buzatu i-a spus pe toți în funcții, de la un cap la altul, este o încrengături mare, în toate posturile. Dar Buzatu a primit ce merită în relația cu Farmazon, nu trebuie compătimit, pentru că el l-a creat. Dacă-l comparam la bani pe Buzatu cu Farmazon, Buzatu este homeless. Și a ajuns la bogăția asta pe barba lui Buzatu, aici in Vaslui știe toată lumea treburile astea,” a mai explicat omul de afaceri vasluian, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel.

 

Articolul precedentSchimbare radicală la Facebook – Funcția cu care speră să facă tinerii să folosească mai mult rețeaua de socializare
Articolul următorPortughez, rănit într-un accident rutier în Neamț