Este alertă în Capitală, după descoperirea a șase sute de kilograme de uraniu sărăcit. Materialul radioactiv a fost găsit într-o fostă fabrică din Sectorul 4. Specialiștii au mers de urgență la fața locului să se asigure că nu există pericol în zonă.

Oamenii legii au stabilit că populația din zonă nu a fost pusă în pericol.

„În principiu, uraniul sărăcit nu reprezintă un pericol. Este folosit la instalații. Ne-a îngrijorat că depozitul a început să fie demolat înainte ca procesul instalației să se termine. Demolarea prematură a făcut ca menținerea acestor instalații să nu mai poată fi asigurată. Am apelat la poliție pentru asigurarea siguranței. Nu a fost pusă în pericol siguranța nimănui”, a declarat Marian Ercău președintele Comisiei pentru Controlul Activităților Nucleare.

„Au fost declanșate cercetări pentru a stabili situația de fapt și de drept. Sub dărâmături de află mai multe instalații. A fost securizată zona. Urmează să se stabilească dacă s-a îndeplinit procedura și ce reguli au fost încălcate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei – Dinana Sarca.

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 13 martie 2021
Articolul următorMisiune de intervenție la un accident rutier produs în comuna Tupilați