Portarul, Alexandru Barna a plecat de la FC Ceahlăul la UTA Arad în 2016 și anul acesta a ales să revină la CSM Ceahlăul.”Mă bucur că am revenit la echipa mea de suflet”, a declarat sportivul.

La 26 de ani a fost titular până acum în toate jocurile din campionat, având prestații apreciate de toată lumea.

”După părerea mea nu au fost meciuri foarte grele. Mă așteptam ca Oțelul sau Gloria Buzău, care sunt favoritele la promovare, să fie mai bune. Dar nu au cine știe ce jucători. Din punctul meu de vedere meciurile contra lor, dar și celelalte în care am pierdut cu 0-1, trebuiau să se termine măcar la egalitate. Până acum avem un parcurs foarte bune și încercăm să ne ridicăm cât mai sus în clasament. Pe majoritatea colegilor îi știu de mici. Sunt copii talentați și dornici de afirmare. Sper să ne ajutăm reciproc cât mai mult, să facem meciuri bune și să câștigăm”, a declarat Alexandru Barna, sportiv CSM Ceahlăul

Articolul precedentMarfă contrafăcută confiscată de polițiști (FOTO)
Articolul următorProiect pentru reabilitare termică şi modernizare spații de lucru la I.P.J. Neamț (VIDEO)