În perioada 4-8 aprilie 2022 s-a desfăşurat Acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi în domeniul relaţiilor de muncă la unităţile care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră (doborâre arbori, colectare şi transport masă lemnoasă).
Obiectivele acţiunii au fost:
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor din domeniul verificat în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi a relaţiilor de muncă;
- diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în acest domeniu, a prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi a relaţiilor de muncă.
- identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi subdeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării prevederilor legale de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul exploatării forestiere.
Au fost verificaţi 11 angajatori. Inspectorii de muncă au constatat 19 neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au aplicat un număr de 15 sanţiuni contravenţionale din care 7 amenzi în cuantum de 39.000 lei şi 8 de avertismente contravenţionale.
La un angajator a fost identificată o persoană care presta muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, acesta fiind sancţionat cu amendă contravenţională.
Deficienţele constatate în acţiunile de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost următoarele:
– nu erau utilizate de către lucrători echipamentele individuale de protecţie (cască de protecţie, pantaloni antilanţ), acordate de angajatori;
– lipsa trusei sanitare de acordare a primului ajutor la locul de muncă;
– nu erau desemnaţi de către angajatori lucrători care acordă primul ajutor la locul de muncă;
– nu era realizate semnalizările de securitate şi sănătate în muncă în parchete şi platforme primare.
Deficienţele constatate în acţiunile de control în domeniul relaţiilor de muncă au fost următoarele:
– primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii ;
– nu se respecta obligaţia de a ţine evidenţa orelor lucrate de salariaţi;
– angajatorul nu a cuprins în contractul individual de muncă cu timp parțial repartizarea programului de lucru.
Sursa: Realitatea de Neamt