Administrația Națională de Meteorologie a actualizat atenționările meteo de vreme rea.

Imagine

COD GALBEN 

Interval de valabilitate: 24 februarie, ora 11:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului 
Zone afectate: conform hărții

În cursul zilei de luni, 24 februarie, vântul va avea intensificări temporare, local în sudul, centrul și nord-vestul țării, cu viteze în general de 55…70 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 24 februarie, ora 11:00 – 24 februarie, ora 18:00 
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului

Zone afectate: conform hărții

În intervalul menționat, în zona montană, la altitudini în general de peste 1500 m,  vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 110…130 km/h, spulberând zăpada și diminuând semnificativ vizibilitatea.

Local în Transilvania, nordul Dobrogei, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, vântul va avea intensificări susținute cu viteze de 80…95 km/h, iar în Moldova, temporar cu peste 90…100 km/h. 

COD ROȘU 

Interval de valabilitate: 24 februarie, ora 11:00 – 24 februarie, ora 18:00

Fenomene vizate: vânt puternic, rafale de peste 140…180 km/h; 
Zone vizate: altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și de Curbură

În Carpații Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu viteze de peste 140…180 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea vizibilității spre zero.

COD GALBEN 

Interval de valabilitate: 24 februarie, ora 18:00 – 24 februarie, ora 23:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului 
Zone vizate: conform hărții

În intervalul menționat, vântul va mai avea intensificări temporare în Moldova și în sud-estul Transilvaniei, cu viteze în general de 55…70 km/h, iar în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor mai fi rafale de peste 80…100 km/h.

Imagine

Articolul precedentPrimăria Roman începe înscrierile pentru acordarea tichetelor sociale de Paşte.
Articolul următorISJ Neamț organizează ”Galeria meseriilor” pentru elevii din județ