Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va investi peste 5 milioane de euro pentru achiziționarea unor echipamente menite să mărească capacitatea analitică în privința determinării reziduurilor de pesticide din probe de produse alimentare de origine nonanimală (fructe și legume), prelevate în cadrul controalelor oficiale.

ANSVSA va dezvolta și implementa metode de analiză specific determinării reziduurilor de pesticide din produse alimentare prin investiții în cadrul Institului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV) și Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Constanța,  Suceava, București, Olt și Ialomița.

Prin investițiile în echipamente performante și metode de analiză, se va întări capacitatea analitică actuală, se va reduce timpul de eliberare al buletinelor de analiză la 24 de ore, ceea ce va crește viteza de reacție a serviciilor veterinare și, implicit, gradul de protecție al sănătății consumatorilor.

„În acest moment, determinarea reziduurilor de pesticide din produse alimentare de origine nonanimală se efectuează în cadrul a 3 laboratoare sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor ce aparțin Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din București, Constanța și Olt. Echipamentele de laborator utilizate, cu excepția celor din Constanța, au fost achiziționate în perioada 2008-2009,” anunță ANSVSA

Capacitatea analitică actuală a laboratoarelor din rețeaua ANSVSA, pentru aceste determinări, face ca timpul de eliberare a buletinelor de analiză să fie de 3-4 zile.

Potrivit ANSVSA o parte din bani vor fi direcționați către dezvoltarea și implementarea de metode de analiză specific determinării acizilor grași trans (AGT), a hidrocarburilor aromatice/benzopirenilorși a dioxinelorîncadrul IISPV și DSVSA din Buzău, Vaslui și Brașov.

„În acest moment, ANSVSA are un buget suficient pentru a demara o procedură de achiziție public pentru procurarea unor echipamente de laborator perfomante pentru întărirea capacității analitice, prin dotarea și modernizarea laboratoarelor din rețeaua sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor,” anunță reprezentanții instituției

 

Articolul precedentŞoferii care NU îşi plătesc amenzile în termen, lăsați FĂRĂ PERMIS
Articolul următorMedicii de familie nu vor să distribuie pastilele cu iod, pentru că s-ar bloca activitatea la cabinete