Cu prilejul sărbătorii a 21 de ani de la înființare, la data de 1 noiembrie 2018, în cadrul Liceului „Vasile Conta” din Tg. Neamț, a avut loc o manifestare aniversară la care au participat, alături de elevi și cadre didactice, oameni și reprezentanți ai instituțiilor care sunt și au fost alături de unitatea școlară.
Anul acesta, Zilele liceului au fost sărbătorite printr-o activitate de amploare care a cuprins 4 momente distincte: Simpozionul „ARS OECONOMICA”, lansarea volumului „Neamțul prin călători străini – sec. XV-XX”, dezbateri pe teme economice care au avut ca invitați reprezentanți ai mediului universitar și ai mediului de afaceri și un regal artistic în cadrul parteneriatului încheiat de liceul nostru cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Aflat deja la cea de-a VI-a ediție, Simpozionul „ARS OECONOMICA” a vizat două direcții de acțiune: PATRIMONIUL ECONOMIC care își propune să promoveze lucrări științifice în domeniul educației tehnologice actuale și PATRIMONIUL CULTURAL cu secțiunile: ARS LITTERAE, ARS DRAMATICA, ARS PHOTOGRAPHICA și ARS LUDICA, adresate elevilor și cadrelor didactice.
Astfel, putem spune că proiectul inițiat de Liceul „Vasile Conta” este unul dintre cele mai complexe manifestări cu și pentru elevi, punctul său forte putând fi considerat faptul că încurajează schimbul de idei, creativitatea, spiritul antreprenorial și rigurozitatea științifică – toate înglobate într-o manifestare anuală cu formă și fond, informează prof. Camelia Elena Neța, inspector școlar ISJ Neamț.