Poliţia Rutieră face apel la conducătorii auto să înţeleagă importanţa respectării măsurilor preventive dispuse, să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să nu bruscheze comenzile autovehiculelor.
În urma manifestărilor meteorologice din perioada 27.12.2019, ora 22.00 – 29.12.2019, ora 22.00, când județul Neamț s-a aflat sub atenționare Cod Galben de ninsori și viscol, se înregistrează la această oră 3 drumuri județene și 1 drum comunal cu circulație închisă, respectiv:
– DJ 157 Făurei – Climești;
– DJ 155 B Timișești – Urecheni;
– DJ 155 I Goșmani – Prăjești – Făurei;
– DC 64 B – Todireni – Poienile Oancei;
Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru fluidizarea traficului rutier şi preîntâmpinarea producerii unor evenimente nedorite. În trafic sunt prezente patrule auto care veghează la respectarea regulilor de circulaţie.
Polițiștii nemțeni recomandarea conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum indiferent de distanţa ce urmează a fi parcursă, să-şi echipeze corespunzător maşina pentru sezonul rece şi să se informeze în privinţa traseului pe care urmează a-l străbate.
Având în vedere faptul că se circulă în condiţii de iarnă, fiind posibil ca sub stratul de zăpadă să se formeze polei, recomandăm următoarele:
– Adaptaţi viteza la condiţiile de drum(ceaţă, carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei);
– Determinaţi toţi ocupanţii autovehiculului pe care îl conduceţi să-şi cupleze centura de siguranţă;
– Asiguraţi buna funcţionare a sistemelor de iluminare – semnalizare şi climatizare –dezaburire;
– Nu bruscaţi comenzile autovehiculului;
– Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei;
– Măriţi distanţa de siguranţă în mers între autovehicule;
– Folosiţi cu precădere frâna de motor;
Pietonii sunt sfătuiţi să traverseze doar prin locurile marcate sau semnalizate şi numai după ce sunt siguri că şoferii le acordă prioritate de trecere.