În perioada 04.04.2019 – 14.04.2019 Polițiștii Biroului Siguranță Rutieră, din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț, au desfășurat  mai multe acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea expunerii spre vânzare a autovehiculelor, în afara spațiilor special amenajate și autorizate în condițiile legii, pe domeniul public sau privat, în mai multe zone din municipiul Piatra Neamț.

”Au fost aplicate  86 de  amenzi contravenționale, în valoare totală de 15.340 de lei, 16 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor HCL 234/2014, privind expunerea spre vânzare a autovehiculelor în locuri nepermise – strada Bistriței – Punte Ștrand, strada M. Stamatin și bd. Traian. Pentru încălcarea OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice – oprire/staționare interzise și HCL 7/2010 – privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică – pentru parcarea autovehiculelor pe spațiul verde sau pe trotuar, au fost sancționați contravențional un număr de 68 de conducători auto”, informează Poliția Locală Piatra-Neamț.

Conform HCL 234/2014 este interzisă expunerea spre vânzare a autovehiculelor, remorcilor, rulotelor, inclusiv a celor neînmatriculate, în afara spațiilor amenajate și autorizate pe domeniul public sau privat al municipiului Piatra Neamț. Expunerea spre vânzare a mijloacelor sus menționate, pe străzi, în apropierea piețelor, pe aleile pietonale, pe trotuare, pe peluzele dintre carosabil și trotuare,  pe spațiul verde, în diverse zone neamenajate, aparținând domeniului public sau privat al municipiului Piatra Neamț, se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 200 și 500 de lei.

 

Articolul precedentBărbat găsit înecat în râul Siret
Articolul următorVulpițele Galbene, duel greu cu Onix Râmnicu Sărat