La data de 4 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au continuat cercetările efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea faptei, doi tineri, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, ambii din Roman. 

Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat că, la data de 8 septembrie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, în locuința unei femei, în vârstă de 85 de ani, din Roman, de unde ar fi sustras 500 de lei.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. 

Astăzi, persoanele în cauză urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentUn tânăr de 17 ani și un bărbat de 30 de ani, tâlhăriți în plină stradă
Articolul următorRomânia și alte țări din Uniunea Europeană cer o abordare unitară pentru temperarea creşterii preţurilor la energie