Au apărut înregistrările din interiorul USR în care Dacian Cioloș amenință că își va da demisia de la vârful partidului.

„Lucrurile care pentru mine sunt esențiale și atunci eu îmi depun mandatul. Luni dacă programul asta nu e votat, voi puteți să ziceți că nu îl votăm că nu scrie în statut și eu nu pot să va oblig că nu avem BN sau și dacă facem cvorum și voi nu vreți să votați, nu pot să va oblig, doar că atunci eu îmi asum consecințele și îmi prezint demisia”, a spus Dacian Cioloș în interiorul USR.

Înregistrarea a fost prezentată la Realitatea PLUS în cadrul emisiunii Culisele Puterii.

Tensiuni în USR între Dacian Cioloș și Dan Barna! Actualul președinte USR a amenințat cu demisia dacă nu va fi votat programul pe care l-a propus, iar fostul co-președinte l-a acuzat că vrea să ia partidul „pe persoană fizică”.

Discuțiile tensionate au avut loc joi seară, într-o ședință a Biroului Național al USR. Dacian Cioloș a amenințat că demisionează dacă partidul nu va fi de acord cu programul său politic propus în ședință, prin care aduce modificări radicale statutului, în timp ce Dan Barna i-a reproșat că „vrea să arunce partidul în aer”.

Barna îi reproșează lui Cioloș că, prin propunerea sau, partidul ar urma să fie condus din afară: ”Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții (…) Acum e clar că nu vrei consens, ci că vrei un partid pe persoană fizică. Nu ai loc de majoritate. De fapt, tu nu ai loc de partid. Și vrei să înlocuiești USR cu comitete alese de tine.”.

Programul propus de Dacian Cioloș include schimbarea statutului, reducerea puterii Biroului Național, schimbarea actualului secretar general pus în funcție de Dan Barna, dublarea Biroului Național în decizii de comitete formate din membri ai societății civile și ai mediului de afaceri, precum și o stopare a excluderilor din partid.

 
 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentTensiuni mari în USR – Barna și Cioloș sunt la cuțite – Șeful partidului amenință cu plecarea, Drulă intervine și ar accepta să preia frâiele formațiunii
Articolul următorFOTO | Reghe și Corina, schimb de mailuri suburbane. Cum îl presa amanta să-și părăsească soția și copiii: „Mă pun în genunchi”