Una dintre mașinile de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Petrodava” al județului Neamț a fost implicată, joi, în jurul orei 18:20, într-un accident rutier în municipiul Piatra-Neamț.
Mașina pompierilor se deplasa pe dulevardul Decebal, împreună cu alte 6 autospeciale (din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț), la un exercițiu la Bisericani.
Potrivit ISU Neamț, a fost vorba despre un exercițiu la care au participat 7 autospeciale încadrate cu 3 ofițeri, 3 studenți în practică, un voluntar și 19 subofițeri. În mașina de descarcerare se aflau 3 pompieri care nu și-au mai continuat misiunea.
Toate mașinile aveau semnalele acustice şi luminoase în funcțiune.
La sensul un sens giratoriu autospeciala a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui șofer (în vârstă de 37 de ani, din Piatra-Neamț) nu i-a acordat prioritate.
Șoferul autoturismului se deplasa pe direcția Bicaz – Piatra-Neamț iar la giratoriul din zona Școlii „Elena Cuza” s-ar fi încadrat pentru viraj la stânga (spre strada Liliacului) și a intrat în coliziune cu mașina de descarcerare.
Ambulanța SMURD s-a oprit pentru a interveni în caz de victime. Din fericire, în urma evenimentului rutier, nicio persoană nu a fost rănită.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.