Un accident rutier a avut loc ieri, în jurul orei 18:00, pe un drum forestier de pe masivul Ceahlău. Un autoturism a căzut într-o prăpastie, o tânără fiind transportată la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări a reieşit faptul că în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Taşca, conducea un autoturism pe drumul forestier din punctul Poiana Stănile, ar fi pierdut controlul asupra volanului, a părăsit drumul şi a căzut într-o prăpastie, oprindu-se într-un arbore.

Din impact a rezultat rănirea unei tinere de 22 de ani, din Vrancea, care a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conform unei informări a Serviciului de Ambulanță Județean, tânăra a fost preluată de un echipaj cu asistent medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neam cu diagnosticul: fractură de antebraț drept, fractură de șold.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentElena Mitrea, profesorul anului la limba germană
Articolul următorClubul de franceză, o nouă serie de întâlniri, la Biblioteca Județeană