Astăzi , în jurul orei 14:00 a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unuia dintre șoferi.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 27 de ani, din Dumbrava Roșie conducea o autoutilitară pe DJ 157, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier STOP, ar fi pătruns pe DJ 156 A, moment în care a acroșat un autoturism, condus de un bărbat de 72 de ani, din Bacău, care se deplasa pe direcția Roznov – Girov.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 72 de ani, care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentBiblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ se redeschide pentru public
Articolul următorGrupare infracțională specializată în camătă și șantaj, destructurată de polițiști (VIDEO)