O femeie de 35 de ani a murit după ce soțul ei a împușcat-o în piept cu o armă artizanală. Crima a avut loc sâmbătă, 16 februarie, în localitatea Stejaru, comuna Farcașa și a fost anunțată la „112” în jurul orei 20:10. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu, în seara de 16 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați despre faptul că o femeie de 35 de ani, din Farcașa, ar fi fost împușcată de soțul acesteia.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că faptele sesizate se confirmă. Polițiștii au desfășurat activități specifice la care au fost angrenate mai multe forțe în vederea depistării persoanei bănuite de comiterea faptei.
Ulterior, polițiștii au identificat un bărbat de 42 de ani, din Farcașa, pe care l-au condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor. Întrucât victima a decedat, ancheta a fost preluată de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
A fost prezentat Tribunalului Neamț care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Povestea crimei
Gheorghe Z. era muncitor la o societate de explorare forestieră. După mai multe certuri cu soția, femeia s-a mutat, de câteva săptămâni, la casa părinților ei. Cei doi copii (o fată de aproximativ 10 ani și un băiat de 15 ani) au rămas la locuința bărbatului.
Oamenii spun că nu s-au așteptat la acest gest din partea bărbatului. Unii susțin că era un om de încredere și nu știa nimeni că ar fi avut o armă de vânătoare artizanală.
Între cei doi certurile erau vechi. Acum câteva săptămâni bărbatul i-a reproșat mai multe lucruri, discuția a degenerat, iar el a lovit-o. Ea îl tot amenința că-l va da pe mâna poliției.
Aseară, a mers la casa în care locuia femeia și a pândit pe geam momentul când ea era singură. A intrat înăuntru și a împușcat-o în piept, în zona inimii, iar femeia a murit pe loc. Înainte de asta, bărbatul a lăsat o scrisoare acasă la el prin care își explica faptele și își cere iertare față de copii. Băiatul a citit scrisoare și s-a dus repede la mama lui pe care găsit-o moartă.
Individul a fugit și s-a ascuns într-o șură a unor rude (într-o zonă numită Poieni). A avut intenția să se sinucidă dar a renunțat la idee și i-a așteptat de polițiști. Când a fost găsit, bărbatul nu s-a opus reținerii. Asupra lui s-a găsit și arma cu care-și îmușcase soția.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că motivul crimei a fost o serie de conflicte între cei doi soți, de-a lungul timpului.