Ieri dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

La data de 10 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat un bărbat de 61 de ani, din Timișești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Savodeanu din Tîrgu Neamț.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În ambele cauze, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articolul precedentPrinși la volan, fără permis
Articolul următorDoi șoferi au ajuns la spital după un accident rutier la Bicaz (FOTO)