În cadrul unei acțiuni organizate pentru protejarea fondului piscicol și prevenirea braconajului, polițiștii au constatat 6 infracțiuni.
La data de 18 iunie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au acționat în zona lacului de acumulare Izvorul Muntelui, pe raza localităţii Hangu, pentru combaterea braconajului piscicol.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate, în flagrant delict, 6 infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura şi 1 la Legea 61/1991, în valoare totală de 5.600 de lei.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, 7 plase de pescuit monofilament, în lungime totală de 72 de metri.
Valoarea totală a bunurilor confiscate este de aproximativ 1.000 de lei.
În acțiune au fost angrenați și reprezentați ai Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării Neamț.
Astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.
În cadrul acestei acțiuni, la data de 18 iunie, polițiștii au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 57 de ani, din localitatea Hangu, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol, prin folosirea la pescuit a instrument improvizat tip ,,steag”, cu ajutorul căreia ar fi capturat 10 kilograme de pește, de diferite specii.
Cantitatea de pește descoperită de polițiști a fost redată mediului natural.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea de plase monofilament și pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.