Asociaţia „Muşatinii” alături de parteneri locali îi invită pe doritori în perioada 11-12 mai, în Piața Roman Vodă, la o nouă ediție Bucurie în Mișcare Roman. Organizatorii promit 2 zile cu multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, majorete și fitness, terenuri de basket și mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc.

”Cea mai importantă noutate a lui 2019 este că oferim părinților posibilitatea de a testa talentul și înclinația copiilor lor către un anume sport, mulțumită metodologiei SportAnalytik, care va fi aplicată pentru prima dată în România la scară largă la evenimentele noastre.

La această ediție, Bucurie în Mișcare își îndreaptă atenția și către copiii din mediul rural, unde nu există atât de multe facilități pentru practicarea sportului și nu au loc evenimente care să promoveze mișcarea. Astfel, vom aduce la festivalurile noastre peste 1300 de elevi din 31 de școli de la sat, situate în județele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui. Școlile participante au fost selectate în urma competiției „Fă mișcare în pauza mare!”, care a avut drept scop promovarea mesajului Bucurie în Mișcare la cât mai mulți copii din mediul rural.

Intrarea la festivalul Bucurie în Mișcare este liberă pentru toți cei care doresc să se bucure de sport și să trăiască sănătos!”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Programul activităților:

Sâmbătă, 11 mai 2019:

Program la scenă:
10.30 Warming up cu Mușatinii dansatori
11.00-12.00 Invitație la sport cu campionul mondial la flotări Dan Stănescu&Friends
12.00-12.30 Demonstrație de arte marțiale: Aikido Aikikai cu instructorul Iulian Hanor, Clubul Sportiv Aiki Okami Roman, Fundația Română de Aikido Aikikai
12.30-13.00 Demonstrație de arte marțiale: Qwan Ki Do cu maestrul emerit Mihai Cristea, președinte Asociației Sportive Bao Roman
13.00-14.00 Ciclism: circuit cu obstacole, MTB Roman
14.00-15.00 Jocurile Bucurie în Mișcare
15.00-16.00 Street dance cu Mușatinii dansatori.
16.00-17.00 Fitness cu Bogdan Huci, instructor Sam’s Gym
17.00-18.00 Antrenament pe ghete de sărit cu Ciprian Căvăjdan, Kangoo Club România

Ateliere:
11.00-16.00 Facepaiting cu Mușatini
11.00-18.00 Atelierele ONG-urilor locale de tineret: Scout, UN Youth, ATOR, Mușatinii, ș.a.
13.00-15.00 Curs de prim ajutor – UPU Roman
11.00-19.00 Activități de reconstituire a perioadei antice cu Asociatia Culturală Geto-Dacii din Moldova.

Duminică, 12 mai 2019:

Program la scenă:
10.30 Warming up cu Mușatinii dansatori
11.00-12.00 Jocuri Bucurie în Mișcare
12.00-13.00 Parada animalelor de companie
13.00-14.00 Ciclism: circuit cu obstacole, MTB Roman
14.00-15.00 – inițiere în handbal cu Tereza Ludmila Pîslaru, câștigătoarea medaliilor europene si mondiale, cu echipa națională de tineret a României
15.00-16.00 – Jocuri Bucurie în Mișcare.
16.00-18.00 – Stree Dance cu Mușatinii Dansatori

Ateliere:
11.00-16.00 Facepaiting cu Mușatini
11.00-18.00 Atelierele ONG-urilor locale de tineret: Scout, UN Youth, ATOR, Mușatinii, ș.a.
11.00-19.00 activități de reconstituire a perioadei antice cu Asociatia Culturală Geto-Dacii din Moldova.

Pe parcursul ambelor zile:
SportAnalytik – Evaluare abilități fizice innăscute copii 5-16 ani
Panou de cățărare, mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei, circuit cu obstacole pentru cei mari și pentru cei mici, tombola cu premii Carnețelul de Mișcare.

Bucurie în Mișcare este un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate demarat de Asociația 11even în anul 2012. De atunci și până în prezent, proiectul a fost implementat  în peste 30 de orașe din România și 4 orașe din Republica Moldova, reunind zeci de mii de participanți. În 2018 au participat la evenimentele Bucurie în Mișcare peste 75.000 de oameni.

Articolul precedentRezultatele obținute de elevii nemțeni la Olimpiada națională de limba și literatura română
Articolul următorBilet de tratament în stațiunea Pucioasa, disponibil la Casa de pensii Neamț