Timp de trei zile, 28-30 iunie, Cetatea Neamț și orașul de la poalele sale vor retrăi anii de glorie a epocii medievale, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Zilelor Cetății Neamț.

Publicul va călători în timp câteva sute de ani, pentru a redescoperi fascinanta și glorioasa epocă a domnitorilor, străjerilor și domnițelor. De incursiunea în timp se vor ocupa reenactorii din cele patru trupe de reconstituire istorică prezenți la festival: Străjerii Cetății Neamț, Grupul de Reconstituire Istorica TERRA ULTRASILVANIA, CASTELUL DIN CARPAȚI, IGNIS VULTUS.

Voluntarii trupelor de reenactment vor încerca să reconstituie aspecte de viața militară și cotidiană medievală printr-un program complex şi atractiv  de spectacole, diverse ateliere, activităţi culturale cu elevi, expunere recuzită decor medieval, cavaleri, străjeri, demonstraţii de spadă, Festivalul culinar „Ceaunul Fermecat”.

Toate activităţile se vor desfăşura de vineri 28 iunie până duminică, 30 iunie, la Parc Cetate din Târgu Neamț și în Cetatea Neamț.

Străjerii Cetății Neamț

Proiectul Străjerii Cetății Neamțu a luat naștere în 2013 și reprezintă o trupă de reconstituire medievală. Străjerii sunt coordonați de părintele Marian Filip. Tinerii urmași ai plăieşilor lui Ştefan cel Mare sunt o prezenţă permanentă la evenimentele publice organizate de primărie, asigurând garda de onoare, iar în cursul anului sunt invitaţi la diferite festivaluri medievale.

IGNIS VULTUS

”Asociația Ignis Vultus a fost înființată în primăvara anului 2018, la Iași, de către un grup de tineri pasionați cu experiență în domeniul reconstituirii istorice. După 5 ani de activitate ca membri a unui grup de reconstituire medievală, au hotărât să răspândească această pasiune, susținuți și îndrumați fiind de mentorii și prietenii lor. Astfel, a luat naștere prima asociație de reconstituire medievală din Iași ce susține autenticitatea istorică și standardele ridicate”, a declarat Vasile-Claudiu CIUBOTARU, președinte Asociația Ignis Vultus.

Scopul grupului este să recreeze cât mai fidel cu putință viața militară, civilă și cotidiană din Moldova secolelor XVI-XVII.

Asociația prezintă mai multe tipuri de oameni aflați în această zonă, în această perioadă zbuciumată: moldoveni, turci, tătari, poloni și cazaci, cu echipamente și stiluri distincte de a duce un război.

Sursă foto: Facebook

Grupul de Reconstituire Istorica TERRA ULTRASILVANIA

Grupul de Reconstituire Istorica TERRA ULTRASILVANIA a luat ființă în anul 2013 în Brașov și vin în fața publicului cu o mostră din ceea ce ar fi însemnat viața în Evul Mediu la sfârșitul secolului XIV, începutul secolului XV. În prezent sunt două tabere: tabăra meșteșugarilor ardeleni care aveau și rol de apărare a burgurilor, erau soldați și tabăra ienicerilor otomani.

Asociaţia Castelul din Carpati

Asociaţia Castelul din Carpati (A.C.D.C.) este o prezenţă activă în spaţiul public românesc, începând cu anul 2011. Înfiinţarea acesteia de către tineri pasionaţi de traditii, activi profesional în diverse domenii, este o dovadă a faptului că subiectele care leagă oamenii, indiferent de profesie, sunt cultura si valorile naţionale ,promovarea acestor valori este obiectivul nostru, se arată în prezentarea pe pagina oficială a asociației.

Sursa FOTO: Facebook

 

Articolul precedentCei mai puternici pompieri români ne reprezintă la competiția internațională din Ungaria
Articolul următorConferința Națională a Serviciilor Sociale din cadrul autorităților publice locale, la Piatra Neamț