Femeile care nasc anul acesta au posibilitatea de a accesa un ajutor financiar de 2.000 lei, bani obţinuţi prin programul „Trusoul nou-născutului”. 

 

Este vorba despre bai care se dau de la stat pentru cumpărarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului, precum scutece, îmbrăcăminte pentru nou-născut, articole sanitare.

Sprijinul poate fi solicitat în cel mult trei luni de la nașterea copilului de către mamele cu venituri mici sau chiar fără venituri, cele aflate în situații de risc, cele care sunt victime ale violenței domestice ori cele minore.

Cine poate primi ajutorul de la stat

OUG 113/2022 prevede că beneficiază de acest ajutor financiar mamele:
 

– cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

– care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;

 

– cu dizabilități;

– care se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință etc.);

– care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;

– minore;

 

– provenite din zona conflictului armat din Ucraina.

Banii nu pot fi retraşi de pe card

În cazurile amintite, de ajutorul pentru nou-născuți pot beneficia mamele care cer ajutorul în cel mult trei luni de la nașterea copilului, potrivit avocatnet.ro.

Ajutoarele vor fi acordate, în acest an, în limita a 12 milioane de euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Ajutorul de 2.000 lei se acordă mamelor sub forma unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți.

Acest ajutor de 2.000 lei poate fi utilizat doar pe teritoriul României și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți. 

Concret, pot fi cumpărate cu acești bani scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru nou-născut.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți nu permit retragerea de numerar sau preschimbarea în numerar.

Articolul precedentPrognoza meteo pe o lună: temperaturi anormale, aer tropical. Cum va fi vremea până pe 13 februarie
Articolul următorAer tropical peste România: temperaturi cu 15 grade peste normalul perioadei – vreme atipică, avertisment meteo