Un căruțaș de 29 de ani a fost reținut de polițiști după o tâlhărie la o vulcanizare din orașul Târgu-Neamț.
Totul a avut loc la data de 11 octombrie, când polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din Târgu-Neamț a fost victima unei agresiuni fizice.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate a reieșit că în timp ce bărbatul de 53 de ani desfășura activități specifice la o societate din Târgu-Neamț, un tânăr de 29 de ani i-a solicitat vulcanizarea roților unui atelaj hipo, însă acesta l-a refuzat.
În acel moment, tânărul ar fi sustras un cric și două leviere, cu intenția de a părăsi incinta societății, însă a fost surprins de bărbatul din Târgu-Neamț, care a încercat să-l oprească, moment în care a fost lovit cu pumnul în zona feței.
La scurt timp, polițiștii au reușit identificarea acestuia, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar bunurile au fost recuperate și înapoiate persoanei vătămate.
În urma probării activității infracționale, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.
Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.