În jurul orei 04:05, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Agapia. 
Incendiul se manifesta generalizat la acoperiș cu posibilitatea propagării la întreaga construcție. 
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD împreună cu voluntari din cadrul SVSU Agapia. 
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 120 mp și s-au deteriorat bunuri materiale din interiorul casei.
Cauza probabilă de producere a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL / România, țara cu servicii secrete militarizate: 15 miniștrii din Cabinetul Ciucă, absolvenți ai instituțiilor de Securitate
Articolul următorȘedință CRUCIALĂ a Coaliției: Guvernanții caută BANI pentru MAJORĂRILE promise