Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 08.04.2020 sunt 542 de persoane aflate în carantină, 308 persoane ieșite din carantină, 940 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, 4943 persoane ieșite din izolare.

În cursul zilei de ieri, 7 aprilie, peste 260 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți în activitățile desfășurate în sistem integrat de peste 90 de polițiști locali, jandarmi și efective ale M.Ap.N. În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 799 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare, fiind intensificate activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică.

Ca urmare a nerespectării restricțiilor de autoizolare, o persoană a fost transferată sub pază la centrul de carantină, fiind sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Totodată, 108 societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la modul de respectare a restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență.

În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 116 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 313.000 de lei.

Totodată, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 5 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină / izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.

 

Articolul precedentCAS Neamț va distribui măști chirurgicale medicilor de familie
Articolul următor20 de hectare de pășune și 4 de fond forestier, arse. Totul a pornit de la un foc lăsat nesupravegheat