CSM Ceahlăul Piatra Neamț a obținut a treia victorie consecutivă din stagiune și a patra în total, în urma victoriei cu scorul de 3-1 (0-0) din partida cu CSM Râmnicu Sărat. De asemenea, este al treilea meci la rând în care se consemnează scorul de 0-0 la pauză într-un meci al Ceahlăului, urmat de victorie la două goluri diferență.
CSM Ceahlăul a fost vioara întâi a duelului după minutul 46. Nici nu s-au așezat bine oamenii pe scaune că Răzvan Pîntea a plecat cu mingea la picior din stânga, iar de undeva în zonă centrală, de la circa 20 de metri, a șutat imparabil la vinclu, în stânga lui Ceparu: 1-0 (min.48). Reușita de excepție a avut darul de a răsturna parcă orice calcul făcut în pauză de cei prezenți la meci.
Numai că Râmnicu Sărat a egalat la o șarjă ofensivă finalizată de Mihalache (51) și lucrurile păreau că revin la forma de dinainte de pauză. Dar Pîntea n-a fost de acord. A primit în marginea careului mare al oaspeților, a avut tupeul de a pătrunde cu mingea la picior și, ca și în duelul cu Pașcaniul, a fost faultat în careu. Decizia arbitrului a fost una simplă și fără dubii – penalty. Cristian Copoț-Barb (54) a executat cu sânge rece și a readus CSM Ceahlăul în avantaj.
Și scorul se putea schimba iar în minutul 56, numai că trasorul din lovitură liberă al lui Strat, ce ar fi nimerit iar vinclul, a fost respins cu dificultate de Ceparu în corner. Bogăția de faze de poartă din primul sfert de oră al celei de a doua reprize s-a mai domolit, Barna (68) a prins iar la șutul lui Bălan, dar suporterii pietreni au exultat spre final. Rezervele Țapu și Antim au lucrat golul de 3-1. Era minutul 80 când Țapu a găsit pasa perfectă peste fundași pentru sprintul lui Antim, acesta a preluat, a scăpat de adversar și a tras scuturând plasa încă o dată. Oaspeții au mai avut două tresăriri de orgoliu, dar Barna și Rusu au rezolvat momentele, astfel încât punctele au rămas la Piatra Neamț, notează CSM Ceahlăul pe pagina sa oficială.