Petre Daea, ministrul Agriculturii, a explicat, joi seara, la un post TV, de ce se duce noaptea pe câmp și cum evaluează cultura de porumb să vadă dacă este compromisă.
„Obligatoriu ministrul trebuie să fie în teren, obligatoriu trebuie să fie la birou. Ministrul Daea își programează timpul în așa fel încât să fie peste tot, și la birou, și în teren, în așa fel încât să fie conectat la realitate”, a spus ministrul Agriculturii.
Întrebat ce făcea cu un cocean în mână, ministrul a răspuns: „Nu e cocean. Acela este știulete. Evaluarea producției. Un știulete, când l-a luat un agronom în mâna, el se uită la trei lucruri. În primul rând dacă e cald, și acela era fierbinte. În momentul în care desfaci pănușile și ai luat ciucalăul în mâna, e temperatura atât de ridicată, aproape te încălzești. Nu e compromis. Asta înseamnă că stă ca în etuvă. Rădăcina nu are apă, rodul stă ca în etuvă, greutăți pentru procesele biologice. În al doilea rând, în momentul în care intri într-un lan de porumb și iei știulete în mâna, primul lucru, îi numeri rândurile de boabe, care tot timpul sunt pare.
Numărăm rândurile, numărăm boabele, știm masa a 1000 de boabe cât e, știm cât dă știuletele, știu densitatea și știu exact ce produce terenul respectiv”.
Referitor la ce vede noaptea în câmp, Daea a spus: „Ce trebuie. Și văd tot timpul planta, indiferent dacă este zi sau noapte. Pentru că reflexul de inginer agronom imi dă această posibilitate, să înțeleg ce înseamnă. Sâmbăta și Duminica n-o să mă duc în altă parte, mă duc în țară”.