Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a adoptat două hotărâri prin care se suspendă cursurile școlare din șapte unități de învățământ, cât și obligativitatea purtării măștii de protecție în comuna Tașca din județul Neamț.

CJSU Neamț, având în vedere prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– informarea Direcției de Sănătate Publică Neamț privind situația epidemiologică la nivelul județului Neamț;

În temeiul prevederilor art. 22, lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente pe raza comunei Tașca.

Art. 2. Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț va intensifica acțiunile de control, pe raza comunei Tașca, privind modul de respectare a măsurilor stabilite în scopul prevenirii și combaterii epidemiei COVID-19.

Art. 3. (1) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și unității administrativ-teritoriale nominalizată.

          (2) Autoritățile administrației publice locale din comuna Tașca vor aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri, prin afișarea acesteia pe raza comunei.

Se suspendă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, pentru o perioadă de 14 zile, cursurile care presupun prezența „față în față” pentru următoarele clase:

– Școala Gimnazială nr. 3 Piatra Neamț – clasa a VIII-a C;

– Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Roman – structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Roman – grupa mare – subgrupa 1;

– Școala Gimnazială „Gheorghe Pătrașcu” Buruienești, comuna Doljești – structura Școala Gimnazială Doljești – clasa a III-A B;

– Școala Gimnazială Secuieni – clasa a VIII-a;

– Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Pângărați – clasa I;

– Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț – clasele a V-a și a XII-a D;

– Școala Gimnazială „Regina Maria” Bicaz – clasa a II-a B și grupa mare din structura Grădinița cu Program Prelungit.

 Se aprobă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, reluarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față” pentru clasa a VII-a C din cadrul Liceului „Gh. Ruset Roznovanu” – Roznov, clasa a X-a E din cadrul Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman și clasa a X-a din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Împărați Constantin și Elena” Piatra Neamț.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentMesaje preventive RoAlert de avertizare cu privire la rata mare de infectare a populației cu COVID-19!
Articolul următorReacția Patriarhului Daniel după interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva