Dans sportiv la Piatra-Neamț – Ziua II – Deschiderea oficială (FOTO-VIDEO)

Sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 18:00, la Sala Polivalentă din Piatra-Neamț a avut loc deschiderea oficială a Campionatului Național de 10 Dansuri și Sub 21 de ani pe Secțiuni, Standard / Latino și ediția a II-a a “Ray’S Dance CUP”.

Evenimentul a început cu parada sportivilor, prezentarea arbitrilor, a oficialităților (printre care) precum și partenerii și sponsorii care au contribuit la organizarea la cele mai înalte standarde a regalului de dans. Printre oficialități amintim prezența lui Nicolae al României și Alina-Maria de România, susținători ai sportului și mai ales ai artei desăvârșite prin sport.

După intornarea imnului național de către elevii talentați ai Viva Allegria și prezentarea concurenților, un moment emoționant al serii a fost spectacolul oferit de tinerii artiști ai ASPNS – Luceafarul.

În Galelele de deschidere ale competiției, spectatorii s-au bucurat de muzica live a celebrei formații de muzică de dans sportiv din Belarus: Boris Myagkov Band, formație care cântă pentru prima dată în România.

Evenimentul este organizat de Cluburile RAY’S DANCE, Piatra-Neamț și DANCE ENERGY Iasi, sub egida Federatiei Române de Dans Sportiv, în parteneriat cu Consiliul Local si Primăria Municipiului Piatra-Neamț, susținut de HI GIFT & MORE, LORANI FLOWERS și CENTRAL PLAZA.

Prin intermediul acestui eveniment, Piatra-Neamț reunește sub cupola Sălii Polivalente peste 1500 de sportivi din peste 150 de cluburi membre a FRDS, sportivi din orașe precum: București, Brașov, Timișoara, Galați, Bacău, Suceava, Iași, Ploiești, Pitești, Constanța, Satu Mare, Baia Mare, Chișinău  e.t.c..

Competiția este jurizată de cei mai valoroși arbitri români, cu o vastă experiență pe plan internațional.

Articolul precedentExpoziția „Bucurii de primăvară“, la Biblioteca Județeană
Articolul următorAccident în Piatra-Neamț. Trei mașini implicate, două victime (FOTO)